Promovare pe Google Ads

Promovare pe Google Ads

Pentru foarte mulți antreprenori, poate fi destul de dificil să aleagă instrumentele de marketing potrivite pentru a-și promova produsele și serviciile, mai ales într-un peisaj digital aflat într-o continuă schimbare. Totuși, Google Ads domină strategiile de marketing de câțiva ani încoace, iar acest lucru pare să nu se schimbe. Cu peste 3,5 miliarde de utilizatori zilnici și peste 1,2 trilioane de interogări de căutare pe an, Google este, fără îndoială, cea mai populară și utilizată rețea de căutare din lume. În fiecare secundă sunt efectuate aproximativ 40.000 de căutări pe Google, fiecare căutare fiind realizată de către o persoană care ar putea căuta exact produsele sau serviciile pe care le oferiți. Google a lansat pentru prima dată Google Ads – fostul Google Adwords – în anul 2000. În prezent, Google Ads rămâne una dintre cele mai populare și utilizate opțiuni de publicitate cu plata-pe-clic la nivel mondial. Dacă sunteți în căutare de metode de promovare care să vă ofere rezultate imediate, luați în considerare opțiunea de promovare pe Google.

 

Ce înseamnă Google Ads?

Să presupunem că dețineți o pepinieră în București și doriți să vă extindeți acoperirea online. În acest caz, publicitatea cu Google Ads ar putea fi alegerea corectă. Google Ads este o platformă de publicitate online și reprezintă unul dintre cele mai utilizate instrumente de marketing digital, care vă arată cum să creați reclame online și cum să ajungeți mai rapid la publicul țintă. Puteți colabora cu o agenție de marketing pentru a desfășura campanii PPC sau puteți învăța pe cont propriu cum să desfășurați campanii Google Ads. Această platformă se bazează pe PPC, adică publicitate cu plata-pe-clic. Publicitatea PPC presupune ca un utilizator de publicitate să plătească pentru fiecare clic dat de un vizitator pe un anunț. Aceste anunțuri apar în partea de sus ori de câte ori efectuați o căutare pe Google. Să presupunem că doriți să căutați pepinieră online din București – rezultatele pe care le veți obține vor avea mențiunea că sunt anunțuri plătite pentru a diferenția între anunțurile organice și cele plătite.

 

Cum funcționează Google Ads?

Google Ads generează reclame online care sunt afișate potențialilor cumpărători ai unui produs sau serviciu. Utilizatorii de publicitate licitează pentru cuvintele cheie, iar anunțul care câștigă oferta este plasat în partea de sus a SERP – Search Engine Research Page. Mai precis, utilizatorii Google Ads selectează cuvinte cheie sau expresii cheie pentru care ar dori să se clasifice în căutările relevante pe Google, după care licitează pentru acestea în funcție de cât sunt dispuși să plătească de fiecare dată când unul dintre anunțurile asociate primește un click. Odată ce un anunț Google este live, are șansa de a apărea în partea de sus a căutărilor relevante în banca de anunțuri Google. Anunțurile Google pot să apară în multe alte funcții și aplicații Google, nu doar pe pagina Google cu rezultatele căutărilor. Acesta este un avantaj enorm care îi determină pe mulți antreprenori să opteze pentru servicii de promovare Google. Reclamele pot să apară și pe Google Maps, Google Images sau Google Play. Puteți să vă extindeți acoperirea online și să ajungeți la publicul țintă prin difuzarea anunțurilor pe diverse canale. De exemplu, anunțul poate să apară atunci când publicul țintă vizionează un videoclip pe YouTube, când își verifică e-mailul sau când explorează unul dintre site-urile sale preferate. Când un utilizator dă click pe unul dintre anunțurile care vă aparțin, indiferent de locul în care a fost afișat în rețeaua de display Google, vi se percepe suma cu care ați licitat pentru cuvântul cheie sau expresia cheie asociată. Nu trebuie să plătiți pentru acele anunțuri afișate care nu au primit click, însă trebuie să plătiți pentru acele anunțuri care au primit click, indiferent dacă au condus sau nu la vânzări. Trebuie menționat faptul că există mai mulți factori de care depinde performanța Google Ads, inclusiv clasarea anunțului și scorul de calitate, keyword research, locația și titlul anunțului publicitar.

 

De ce să utilizați Google Ads?

Cu toate că există numeroase alte platforme de publicitate, în continuare foarte mulți antreprenori preferă să opteze pentru servicii promovare Google. Motivul este unul simplu, și anume Google Ads oferă utilizatorilor săi o serie de beneficii.

Google dispune de acoperire imensă. În fiecare zi, există peste 2 trilioane de căutări efectuate pe Google, ceea ce face ca Google să fie cel mai popular motor de căutare.

Oferă opțiuni diverse pentru a se potrivi diferitelor tipuri de afaceri. Platforma are funcții diverse, dezvoltate pentru a răspunde cerințelor diferite ale afacerilor, cum ar fi anunțuri bazate pe text, anunțuri de afaceri locale pe Google Maps sau anunțuri video. Cu alte cuvinte, reclamele Google au succes pentru orice tip de afacere. 

Contribuie la crearea de vânzări reale. Google Ads pot fi folosite dacă doriți rezultate rapide și precise, precum și rapoarte pentru campaniile create. Prin urmare, reprezintă o modalitate ușoară de a analiza progresul campaniilor, deoarece informațiile pentru fiecare campanie sunt oferite de platforma de anunțuri Google, cum ar fi numărul de click-uri pe anunțuri, cuvintele cheie introduse de vizitatori, costul click-urilor și multe alte informații.

Afacerea pe care o dețineți devine mai cunoscută. Google Ads consolidează numele și personalitatea afacerii pe care o conduceți, ceea ce este esențial pentru a ajunge la publicul țintă și pentru a inspira încredere. Chiar dacă utilizatorii nu dau click pe anunț, ei tot aruncă o privire asupra reclamei, asupra produselor, ofertelor sau serviciilor prezentate. Prin urmare, brandul devine mai cunoscut și mai popular. Asta face ca Google Ads să reprezinte cea mai eficientă metodă de promovare online.

 

Nu în ultimul rând, Google Ads oferă un randament ridicat al investiției. Utilizatorii Google Ads trebuie să plătească doar pentru acele anunțuri care au primit click din partea vizitatorilor. Prin urmare, această platformă oferă o rentabilitate reală a investiției în comparație cu alte platforme de publicitate. Înțelegerea programului Google Ads și a mecanismului acestuia reprezintă una dintre cele mai bune modalități prin care puteți obține profit prin intermediul reclamelor plătite. Dacă ar fi să menționăm trei reguli de aur pentru a spori performanța Google Ads, atunci acestea ar fi să alegeți cuvintele cheie corecte, să vă concentrați să creați un anunț excelent indiferent de tipul de anunț și să continuați să vă optimizați scorul de calitate. 

FAQ

Google Ads generează reclame online care sunt afișate potențialilor cumpărători ai unui produs sau serviciu.

Google dispune de acoperire imensă. În fiecare zi, există peste 2 trilioane de căutări efectuate pe Google, ceea ce face ca Google să fie cel mai popular motor de căutare.

Contactează-ne!